Sacaramb, originea populatiei
Oamenii dintr-o localitate sunt importanți, fiindcă ei scriu istoria locului. De asemenea, îsi pot lăsa amprenta asupra locului prin tradiții și obiceiuri aduse din îndepărtate zări (dispunerea străzilor, stiluri de case, etc.). Poate multi considera astăzi, că numele lor de familie sună cam ciudat, are o rezonanță străină, și nu-și dau seama, că acum vreo 170-240 de ani, ancestorii lor trăiau în alte colțuri ale Europei. De aceea considerăm, că este necesar să vorbim despre locuitorii Săcărâmbului, care-și au originile în altă parte. Pentru a ne atinge scopul, era necesar să fie făcute anumite studii.
Studierea arhivelor de stat și arhivelor bisericești s-a dovedit un lucru dificil, căci multe documente erau scrise în germană, care era limba statului în acea vreme, altele erau în latina, care era limba oficială a bisericii catolice. Acum câțiva ani s-a început așezarea numelor din registrele bisericești într-un arbore genealogic, care în multe cazuri ne poate duce înapoi în timp mai bine de 200 de ani. Totuși, pentru a ne forma o idee, și având în vedere peregrinările familiilor de mineri dintr-un loc în altul, am fost obligați să studiem și registrele din alte localități miniere, respectiv Băița, Certej, Hondol, Măgura, Hunedoara. Ar mai fi fost necesar studierea registrelor bisericești din Abrud, Roșia Montana, sau Zlatna, dar mai întâi astea trebuiesc găsite, și nu cele recente, ci acele de acum vreo 160-200 de ani. O parte din registrele bisericii catolice din Săcărâmb se găsesc la Arhivele Episcopiei Romano-Catolice din Alba Iulia (1791-1823) și altele la Arhivele Nationale din Deva (1870-1945). Lipsesc deci în jur de 45 de ani din evidență. După unele zvonuri, acele registre nici nu se mai găsesc în Transilvania.
Locuitorii Sacarambului, înainte de descoperirea făcută de porcarul familiei Barcsay, Ion Ormindean în 1746, nu se ocupau de minerit, nici nu erau calificați pentru așa ceva, putem spune că nici idee n-aveau peste ce comori calcă zilnic. Odată cu descoperirea minelor de la Săcărâmb, era nevoie de omeni specializați în exploatarea miniera: mineri, tehnicieni, coordonatori, personal la birouri. De regulă, aceștia erau detașați de conducerea de la Wiena, dar cum se întâmpla adesea, veneau și muncitori din alte locuri, sperând într-un trai mai bun. Așa au apărut Beer Martin (camera hutmanus), Christl Franciscum secretar (scriba), Eisler Martin secretar (scriba), Feill Casparus sef peste mineri (senior omnius huttman), Hopp Josef Ludovik minerarus probator, Löscher Venceslav responsabil cu caii (obequitator), Molnar Petrus chirurg (chyrurg), Merth Joannes responsabil piață (judex fori), Peerer Thomas chirurg pensionat (chyrurgus jubilatus), Trensansky Casparus miner sef, Wittmann Daniel chirurg din districtul de dincolo de Mureș (Districtus Transmarusiana chyrurgus). Pentru acoperirea nevoile oamenilor au venit Aszlányi Stephanus (alias Novák) comerciant (mercator), Raunik Agnes (vidua Jager) ca moașă calificată (obstetrix docta), Kompoti Francisc profesor, vorbitor de 5 limbi (latina, ungara, germana, slavonă, valahă), Loreni Michael șuster (sutor), Mártonfy Petrus comerciant, Molin Joannes bărbier (barbitonsor), Mayer Joannes brutar (pistor), Schützer Gottfried prăvălier (cauponar), Sárosi Andreas măcelar (lanionis), Feigl Paul tâmplar, Veress Joannes croitor dar și Gold Bernard cantor și dascăl. Interesant este, că deja în anul 1791 se menționează doi elevi: Henkes Philippus (practicans honorarius), și Schaarschmidt Josef, ambii practicanți cu bursă de studii.

Biserica catolica in 2015
Muncitorii veneau mai ales din zonele miniere deja existente, de la Băita, Abrud, Zlatna, Sasca Română, Oravița, Moldova Nouă, Trestia, Ciclova, Roșia Montana, Sibiu, etc. Pe lânga venind din zonă, soseau mineri și din locuri îndepărtate: Germania, Slovenia, Slovacia, Austria, Franța, din Idrya, Schemnitz, Styria, Saxonia. În tabelul de mai jos vom prezenta căteva familii, cu datele sale:
|
Anul |
Nume |
An nasterii |
De unde a venit |
|
1794 |
Lemovitz Valentin |
1775 |
Ex. deutsch |
|
Anka C-tin |
1769 |
Abrud |
|
|
Kozman Borbala |
1767 |
Abrud |
|
|
Gottlieb Johann |
1760 |
Ex. Saxonia |
|
|
Brucker Jacobus |
1771 |
Superiorii Styria |
|
|
Luttmann Blasius |
1769 |
Ex.Idria. Slovenia |
|
|
Weich Sebastian |
1774 |
Oravitza |
|
|
Paar Josef |
1764 |
Austria |
|
|
Licker Mattheus |
1771 |
Boitza |
|
|
Boják Joannes |
1765 |
Arad |
|
|
Albrecht Terezia |
1770 |
Rézbánya, Baita-Bihor |
|
|
Buckel Franciscus |
1745 |
Germanicus |
|
|
Beer Georgius |
1758 |
Germanicus |
|
|
Balantz Valentin |
1761 |
Idria, Slovenia |
|
|
Bozits Bartholomeus |
1745 |
Wiennen |
|
|
Bogya (Bodea) Joannes |
? |
Valachus |
|
|
Boncsina Bartholomeus |
1763 |
Germanicus |
|
|
Böhm Martin |
1763 |
Germanicus |
|
|
Barabas Joannes |
? |
Háromszék, Siculus |
|
|
Bundschuk Petrus |
1760 |
Styria |
|
|
Brantner Georgius |
1759 |
Germanicus |
|
|
Bachstöber Antonius |
1756 |
Germanicus |
|
|
Bajkó Georgius |
1757 |
Germ. illa Slavonia-Gelmitz |
|
|
Bosnyák Josephus |
1760 |
Germ. illa Hatzeg |
|
|
1796 |
Eisler Andreas |
1776 |
Boitza |
|
Schrethe Iulia |
1778 |
Ciklova, Banatu |
|
|
Iurasits Mattheus |
1771 |
Saska, Banatu, Sasca Romana |
|
|
Kammerlander Franciscus |
1775 |
Oravitza |
|
|
Altmann Jacobus |
1778 |
Trestia |
|
|
Riedl Ferdinánd |
1775 |
Saska, Banatu |
|
|
Pfeipfer Josef |
1756 |
Boemia |
|
|
Rubnik Casparus |
1772 |
Saska |
|
|
1798 |
Székely Georgius |
1773 |
Verespatak |
|
Prikop Casparus |
1775 |
Moldova |
|
|
Weibert Henrik |
1774 |
Oravitza |
|
|
Huber Joannes |
1776 |
Schemnitz |
|
|
Jenther Colomanus |
1773 |
Oravitza |
|
|
Schaarschmidt Anton |
1772 |
Oravitza |
|
|
Kittler Josef |
1765 |
Certej |
|
|
Weber Ferdinánd Josef |
1771 |
Cibinum |
|
|
Kokl Mattheus |
1770 |
Idria |
|
|
Stiller Johann |
1772 |
Oravitza |
|
|
Filtzer Ludovicus |
? |
Oravitza |
|
|
Hajer Friedrich |
1769 |
Saxonia |
|
|
Löfler Christophor |
1775 |
Oravitza |
|
|
Kolloschek Mattheus |
1769 |
Boemia |
|
|
1801 |
Lang Joannes |
1776 |
Ciklova |
|
Legrand Mattheus |
1782 |
Ghelari |
|
|
1805 |
Baumgartner Sebastianus |
? |
Styria |
După cum dovedesc registrele bisericii catolice din Săcărâmb și datele de la Episcopia Romano-Catolică din Alba Iulia, pe parcurs au mai sosit și alte familii: Kun din Baia Sprie-Maramureș, Konyicska, Horcin din Strâmbu, Băiuţ, Bistrita Năsăud, Koricsar, Schramm, Krișanovski din Lăpuş, Bistrita Năsăud. După rezonanța numele acestor familii au origini slovace, la fel ca familiile Kolischar, Richter, Slobodnik, Iudt, Gregor, Trnka, Otcenas, Longauer, Waitzik, Simcik, Tokar, Botzurik, Bulla, Fabri, care au venit la Săcărâmb din îndepartata Spania Dolina, din Slovacia. Familia Kolischar a venit între 1839 şi 1842, căci Iosif s-a născut 1839 la Spania Dolina, iar Laurentiu deja la Săcărâmb, în 1842. Multe din aceste nume le găsim și azi în sat, sau în localitățile apropiate, iar altele există, dar dealungul timpurilor au suferit transformări. De exemplu numele de Hanzurka a devenit Jurca, Dalla – Dalea si Galle – Galea.
Se mai poate observa din registre, că existau multe văduve tinere, alte femei deja erau la 32-34 de ani la a 3-a, 4-a căsătorie, am găsit destui copii înfiați. Asta însemnă, că viața de miner nu era deloc ușoară, oricând exista riscul unor accidente, dar și afecta sănătatea bărbaților. Nu ar fi exclus, ca băieți de 11-13 ani deja să fi lucrat în exploatare.
Ruinele bisericii greco-catolice in 2015
Pe parcursul a cătorva ani, părintele Lamasch a întocmit evidența enoriașilor. În anul 1791, Status Animarum arăta astfel: bărbați-306, femei-263, băieți-325, fete-246, în total 1140 de persoane. Trei ani mai târziu, în 1794, datele suferă niște modificări minore: bărbați-300, femei-247, băieți-250, fete-207, total locuitori: 1006.
În anul 1796, situația celor din evidența bisericii catolice arată astfel: bărbați-320, femei-276, băieți-291, fete-249, total locuitori: 1136. Vă dați seama, cum ar arăta Săcărâmbul astăzi, cu vreo 600 de copii alergând prin sat!
Preotul Lamasch a notat în anul 1796, că doi sau trei din locuitorii satului sunt slavoni, dar mai sunt valahi și unguri. Câteaodată, în biserică se ținea liturghia în limba maghiară. Limba principală în acest loc a fost în perioada respectivă germana.
Mai mult ca sigur, că numărul locuitorilor a fost mai mare, doarece se observă din tabele, că părintele Lamasch a notat în Status numai pe cei care aparțineau într-un fel de biserica catolică. Zic într-un fel, că mai mulți din cei enumerați sunt calviniști sau unitarieni, reformați.
După cum ne demonstrează recensământele vremii, cu o singură excepție, în anul 1966, numărul locuitorilor a scăzut constant. Acest fapt se datorează în totalitate exploatării miniere.
BISERICA
Muncitorii de religie catolică ajunși la Sacaramb din toată Europa, aveau și ei nevoie de alinare sufletească. Viața își cerea drepturile: aveau loc căsătorii, nașteri și decese. Punând mână de la mână, în anul 1753 și-au ridicat o modestă capelă din lemn. În scurt timp, aceasta s-a dovedit neîncăpătoare, și în anul 1777, în câteva săptămâni, catolicii și-au ridicat o biserică din piatră, care mai exista și astăzi, cu toate că într-o stare deplorabilă. N-a trecut mult timp, și au început donațiile către biserică, pentru înzestrarea ei cu cele necesare.
Donații către biserică 1778-1803:
1778.
Prapură în onoarea Fecioarei, din mătase, pe o parte cu chipul Fecioarei, pe cealaltă cu vulturul imperial. Donat de Illustrissimus Dominus Aulic Ignatus de Born.
August, 1783.
Fata de masa (altar) violet, cu franjuri aurii pentru memoria (in onoarea) muncitorilor. Donator: Spectabilis Dominus Martinus Bosnyák.
1790.
S-a ridicat in cimitirul Sf. Iosif o capela din lemn in onoarea Fecioarei, de catre mine Joseph Lamasch, cu aprobare si binecuvantare episcopala.
Donator: Casparus Huber
1791.
S-au donat 24 de carti scolii. Donatori. Ioakim Aszlányi (Novak), sotia Rebeka Moldovan si vaduva lui Dominus Theodori Győrffy.
1791.
Dominus Petrus Martonfy, comerciant din oras a oferit pe cheltuiala sa doua dalmatice (vocabulare) binecuvantate de catre episcop.
1791.
S-au oferit doua fete de masa (de altar) cu franjuri, care acopera masa pe toata lungimea. Donator: Antonius Mártonfy.
1795.
Diverse lucruri pentru biserica, mantale si servetele elegant lucrate. Donatori: Domina Elisabetha Tutsch si fiica sa Elisabetha, sotia domnului Petri Molnár.
28 mai 1795.
S-a donat un voal alb-violet frumos de catre Domina Rebeka Moldovan, sotia lui Ioakim Aszlányi (Novák).
1 martie 1796.
Fata de masa (altar)de coloare rosie si violet, cu franjuri si impodobit cu flori, in semn de recunostinta de localnici.Donatori: Illustrissima Domicella Anna et Aloysia nobilii de Wildburg.
Martie 1796.
La initiativa mea am donat bisericii doua carti: 1 (ilizibil), 2-Pareri despre Monarhie 1789. Donat de catre Dominus Franciscus Frazenau practicant (elev), fiul domnului Felicitas (Felix) Franzenau.
10 iulie 1796.
Am donat bisericii doua prosoape albe, brodate cu aur ce se pot folosi la botez. Donator Catharina Franzenau, sora elevului de mai sus.
10 iulie 1798.
Parohia a primit gratis câteva lucruri necesare celor sfinte. Donator Martinus Bosnyák armeano-catolic din Wiena.
August, 1796.
Un tabel foarte bine intocmit, servetele si cele necesare slujbelor din biserica. Donat de catre Dominus Andreas Schütz.
Octombrie, 1796.
Statuia Domnului comandata si donată de mine, cu o cruce de fier, pentru vindecarea bolnavilor. Donator: Schaffer
11 octombrie 1798.
S-au reconditionat frumos cele sase coroane cu ghirlande (artefacte) de catre minunata domnisoara din Cluj, Josepha Bergmann.
11 august 1800.
Voal din matase rosie cu fire asemanatoare. Donator: Dominus Martinus Eissler si sotia Magdalena nascuta Weiterschütz.
20 ianuarie 1803.
Cele necesare ritualurilor, frumos impodobite. Donator: Reverendissimus Josephus Lamasch
Preoti:
1791-1803 Josephus Lamasch, ajutata de catre Petrus Darvas si Franciscus Szevesztényi
1803 - Carolus Urban
Lista preotilor catolici intre 1870-1934.
|
Nr. |
Numele si prenumele |
Perioada in care a slujit |
|
1. |
Kornéli Dénes |
1870- 1873. mai 18. |
|
2. |
Rácz István |
1873. mai 18-1890. aprilie 30. |
|
3. |
Ignác Helmut |
1890. aprilie 30 -1898. septembrie 9. |
|
4. |
Jesztl János |
1898. septembrie 9-1899. februarie14. |
|
5. |
Székely Károly |
1899. februarie 14 – 1902.octombrie14. |
|
6. |
Papp József |
1902. octombrie 14.-1905. septembrie 10. |
|
7. |
Husek Gyula |
1905. septembrie 10 – 1913. iulie 2. |
|
8. |
Bögözy József |
1913. iulie 2 -1918. august 19. |
|
9. |
Finta Antal |
1918. august 19-1920. februarie 17. |
|
10. |
Bartalis Márton |
1920. februarie 17-1922. mai 9. |
|
11. |
Darvas Albert |
1922. iunie19- 1929. august 11. |
|
12 |
Hodor Jakab |
1930. aprilie14 - |
|
13. |
Bálint Tódor |
1932. noiembrie 21- 1934. ianuarie 12. |
|
14. |
Szabó Miklós |
1934. septembrie 5- 1937. ianuarie 5. |
|
15. |
Bors Balázs |
1937. august 31- |
Recensământe
După populație:
|
Anul |
Total |
Romani |
Maghiari |
Germani |
Sloveni |
Alta |
|
1850 |
2742 |
1292 |
142 |
1276 |
- |
32 |
|
1890 |
1765 |
972 |
234 |
524 |
27 |
35 |
|
1910 |
1248 |
797 |
201 |
201 |
47 |
49 |
|
1920 |
820 |
624 |
54 |
104 |
- |
38 |
|
1966 |
907 |
834 |
65 |
2 |
- |
3 |
|
1992 |
242 |
211 |
20 |
8 |
- |
3 |
După religie:
|
Anul |
Total |
Ortodocsi |
Gr.cat. |
Rom.cat. |
Ref. |
Evang. |
|
1850 |
2742 |
1013 |
307 |
1416 |
6 |
- |
|
1890 |
1765 |
704 |
256 |
785 |
11 |
8 |
|
1910 |
1248 |
586 |
154 |
494 |
11 |
1 |
|
1930 |
664 |
377 |
72 |
203 |
7 |
- |
|
1992 |
242 |
190 |
9 |
25 |
8 |
- |
STATUS ANIMARUM 1796.[1]
Sub Littera[2] A
In paranteza varsta.
|
Numele |
Originea |
Lb. vorbită |
Băieți |
Fete |
|
Abt Terezia (73) |
Wiena |
Germana |
Ana |
|
|
Aszlanyi (Novak) Joakim (34), Moldovan Rebeka (28) |
Miercurea Sibiului |
Ungara Germana Valaha |
Catharina (5) Luiza (1) |
|
|
Altmann Joannes (24) Trijon Elisabetha (20) |
Trestia Certej |
Germana |
Catharina (2) |
|
|
Agner Matthias (34) Mátyás Juliana (25) |
Hujas[3] Rosia Montana |
Germana, Valaha |
Andreas (8) |
|
|
Abith Franciscus (24) |
Carniola[4] |
Germana |
Andreas (2) Aloysius (1) |
|
|
Aigler Bernard (35) Tóth Catharina (20) |
Sasca Romana[5] |
Germana |
||
|
Alex Michael (25) Alex Georgius (14) |
Neo-Moldova[6] |
Germana |
Sub Littera B
|
Bergmann Josef (28) Balas Mária (25) |
Jauria (?) Kéménd[7] |
Germana Valaha |
||
|
Bachsteber Antonius (20) Jenesi Juditha (18) |
Hujas Aiud |
Germana Ungara |
||
|
Babovka Venecek (74) |
Boemia |
Germana |
||
|
Bartl Paulus (20) Feil (-er) Constantia (17) |
Hujas Zlatna |
Germana |
||
|
Bach Josephus (34) Böhm Anna (24) |
Ghelari Cluj |
Germana Ungara |
Sebastian (1) |
|
|
Barbatzeth Josephus (56) |
Ratis- bonensis[8] |
Germana |
Josephus (22) |
|
|
Bartha Joannes (40) Mátyás Teresia (20) |
Zlatna Certej |
Ungara Ungara |
Georgius (1) |
|
|
Berta Joannes (22) Benkő Éva (18) |
Toplita Zlatna |
Ungara Ungara |
||
|
Betze Antonius (30) |
Ciuc-Sinmartin |
Latina Ungara |
||
|
Brunetter Joannes (24) Jordanovits Catharina (30) vidua[9] Trensansky |
Offenbach- Hessen[10] Certej |
Germana |
Daniel Trensansky (10) Franciscus (1) |
Anna illegitima Whittmann (5) |
|
Benkő Valentinus (24) |
Turda |
Ungara |
||
|
Bakó Michael (19) |
Zlatna |
Germana Ungara |
||
|
Büchler Andreas (44) Kurtz Teresia (36) |
Zlatna Hunedoara |
Germana |
||
|
Bachsteber Anton (42) Hirschling Anna (38) |
Ex. Hungaria Fagaras |
Germana Ungara |
Joannes (11) |
Theresia (16) Barbara (13) Catharina (8) |
|
Blumauer Josephus (38) Mitterber Anna Maria (49) |
Ex. Germania |
Germana |
||
|
Brantner Georgius (33) Redler Anna Maria (30) |
? |
Germana |
Georgius (4) |
Elisabetha (2) Anna (1) |
|
Brantner Leopoldus (36) Lackner Anna vidua Heimel (37) |
Banat Hujes |
Germana |
Joannes (12) Leopoldus (11) |
Christina (1) Heimel Teresia (16) |
|
Biok Blasius (50) Pilloch Catharina (42) |
Carniola Hujes |
Germana Ungara |
||
|
Bretyán Joannes (16) |
Déva |
Ungarum Valaha |
||
|
Szigeti Anna Mária vidua Barta et Samo (60) |
Abrud |
Ungara |
Fiedericus Samo (20) |
Barbara Samo (18) |
|
Boncsina Berthold viduus[11] (30) |
Hujes |
Germana |
Josephus Anderwald (12) |
Teresia Anderwald (8) ab uxore 1o marito |
|
Heintzmann Anna vidua Ballantz (54) |
Schemnitz |
Germana |
Daniel (8) |
|
|
Biperger Aloysius (17) |
Zlatna |
Germana |
||
|
Brettreger Sebastianus (22) |
Dognecea |
Germana |
||
|
Brucker Jacobus (25) Winkler Teresia (20) |
Styria Hujes |
Germana |
||
|
Bayer Andreas (64) |
Hungaria |
Germana Ungara |
||
|
Balatz Nicolaus (30) |
Abrud |
Valaha |
||
|
Benkovics Josephus (38) Eckert Mária (20) |
Tustea[12] Hujes |
Germana |
Martinus (2) |
Mária (1) |
|
Rappensberger Anna Mária vidua Bundschuck (27) |
Hujes |
Germana |
Rebeca (5) |
Sub Littera C (Z, Tz, Ts, K )
|
Czabor Michael (45) Schmidt Anna (40) |
Hungaria Wienna |
Ungara Germana |
Michael (12) Adam (11) Josephus (3) |
Catharina (13) Mária Apollónia (6) |
|
Csíki Joannes (40) Éva N. Uxor (30) |
Siculia Lipova |
Ungara Germana |
||
|
Czopak Paulus (48) Posta Anna vidua Csillik (54) |
Scepus[13] Eperjes |
Germana |
||
|
Czechmeister (Zechmesiter) Joseph (46) Lang Barbara (44) |
Sibiu Hujes |
Germana |
Jacobus (19) Josephus (11) Joannes (6) Casparus (1) |
|
|
Barbara Huber vidus olim Zvell dein Czipszer (63) |
Austria Inferior |
Germana |
||
|
Mária Jakab vidua et Csíki et Dünkl et Clement oculis orbata[14] (62) |
Turda |
Ungara Germana |
Andrea Pikner Nepoata (12) |
|
|
Csejka Matthaus (36) Lukats Maria (38) |
Zlatna Dumbraveni-Sibiu Elisapethopolis |
Ungara Germana |
Joannes (12) |
Maria (9) Catharina (1) |
|
Czechmeister (Zechmesiter) Thomas (23) Szleaszky Anna (20) |
Hujates |
Germana |
Eva |
|
|
Csek Josephus (40) Furka Maria (?) |
Polonia Cristur-Deva |
|||
|
Csillik Joannes (34) Hiffer Thekla (29) |
Hujes Wienna |
Germana |
Mária (8) Elisabetha (2) |
|
|
Czabor Franciscus (40) Krausz Elisabetha (40) |
Zlatna Scepus |
Valaha Germana |
||
|
Csora Georgius (22) Janki Christina (19) |
Rosia Montana |
Valaha |
Teresia (2) |
|
|
Czipsz Petrus (27) |
Carniolia |
Germana |
||
|
Czejki Matthaus (40) Steyer Teresia (33) |
Deva Orastie |
Latina Ungara Germana |
Franciscus (12) Antonius (10) Josephus (3) |
Magdalena (16) Anna Maria (7) Elisabetha (5) Theresia (1) |
|
Christl Seraphius Franciscus (33) |
Kosice[15] |
Latina Germana Ungara |
||
|
Papp Mária vidua Cselner (Zellner) (38) |
Alba Iulia |
Ungara Germana |
Andreas (12) |
Catharina (15) Elisabetha (2) |
Sub Littera D
|
Dregan Joannes (20) |
Abrud |
Valaha |
||
|
Dragai Joannes (52) Trosza Margareta vidua Ihring (47) |
Kremnitz[16] Pesta |
Ungara Germana |
Stephanus Kerekes (15) Joannes Kerekes (12) |
Anna (2) |
|
Dietrich Regina vidua Dörfl (-er) (62) |
Schlakenveld |
Germana |
Aloysius (21) Carolus Kovarik (7) |
Maria Anna (19) |
|
Dörfler Joannes (50) Geréb Sofia (38) |
Idrya (Slov.) Turda |
Germana Ungara |
Ignatius (12) |
Veronica (10) |
|
Elisabetha Bozsits a marito[17] Dietrich |
(?) |
Germana |
||
|
Dürringer Samuel viduus (47) |
Schemnitz |
Germana |
Samuel (15) Joannes (17) |
|
|
Dörfl Fridericus (34) Peck Catharina (33) |
Schakenveld |
Germana |
Maria Anna (6) |
|
|
Dreschler Gottlieb (38) Heinrich Susanna (24) |
Saxonia[18] Hujes |
Germana |
Anna (1) |
|
|
Brodats Anna vidua Dubovszky, vidua Schwerling (56) |
Gelmitz[19] |
Germana |
Ignatius Schwerling (28) |
|
|
Demeter Ignatius (28) Kolossi Eva (22) |
Alba Iulia Hujes |
Germana Ungara Valaha |
Daniel Kolosii frater uxoris (9) |
|
|
Libitzi Elisabeta vidua Dosztal et Zarnovszky |
Scepus |
Germana |
Michael Dosztal (29) Andreas Maschalko (14) |
|
|
Davra Petrus (35) |
Karinthia |
|||
|
Debretzeni Georgius (35) Mazurka Maria (32) |
Zlatna Baia Mare |
Ungara Germana |
Michael (2) |
Sofia Vermeti a 1-o marito (12) |
Sub Littera E, vel EÖ
|
Eissler Martin (28) Weiterschütz Magdalena (22) |
Boitza[20] Hujes |
Ungara Germana |
Michael (3) Antonius (1) |
|
|
Eckert Martin (19) |
Schemnitz |
Germana |
||
|
Morányi Susanna vidua Eckert (68) |
(?) |
Germana |
||
|
Eckert Christianus (25) Sáfár Magdalena (28) |
Hujes Zlatna |
Germana |
Sub Littera F, vel Ph
|
Franzenau Felix (50) Abt Terezia vidua Stein (36) |
Schemnitz Baita-Bihor |
Latina, germana Germana |
Franciscus (17) |
Catharina (13) |
|
Freundl Christophor (59) Kerekes Sara (39) |
Baia Sprie Gilau |
Germana Ungara |
Christofor (16) Georgius (14) Paulus (12) Anton (10) Joseph (8) Stefanus Eperjessy (4) |
Sara (20) Teresia (18) |
|
Feugrecker Martin (70) Rich Anna Maria (60) |
Tirol Schemnitz |
Germana |
Catharina Adoptata (7) |
|
|
Fogarasi Georgius (35) Mátyás Catharina (29) |
Zlatna Rosia Montana |
Ungara Valaha |
Matthaus (1) |
|
|
Reiter Eva vidua Feil |
Zlatna |
Valaha |
Matthaus (16) |
|
|
Fellner Thomas (54) Bruner Catharina (34) |
Styria Trestia |
Germana |
Gasparus (6) Joannes (1) |
Maria (8) Jozefa (3) |
|
Fischer Petrus (26) |
Sasca Romana |
Germana |
||
|
Flander Matthias (48) König Iulia vidua Grath (75) |
Idrya Boemia[21] |
Germana |
Ignatius Gerstner (14) |
Francisca (15) |
|
Fischer Georgius (55) Aiben Elisabetha (50) |
Bavaria Schmelnitz |
Germana |
||
|
Fasching Jacobus (43) Janki Victoria (45) |
Hungaria Abrud |
Germana Ungara |
Samuel Bogner (9) |
|
|
Fatinger Joannes (36) Bátori Maria (25) |
Baita Orastie |
Germana Hungara |
Antonius (9) |
Sub Littera K, in dubio G
|
Gozman Ladislau (50) Wintze Maria (35) |
Abrud Satmar |
Ungara |
Christina (17) |
|
|
Grünwald Joseph (42) Schreiber Theresia (36) |
Hujates |
Germana |
||
|
Grün Franciscus (38) Veronica (?) |
Certej |
Germana |
||
|
Glesser Sebastian (49) Ritscher Eva (50) |
Dognacea Certej |
Germana |
Catharina Edlhoffer (7) |
|
|
Gruber Augustinus (34) Kagerpauer Maria (29) |
Abrud |
Ungara Germana |
Jacobus (10) Josephus frater Mariti (24) |
|
|
Grath Jacobus (44) Buder Anna Maria vidua Kovalik (44) |
Boemia Schmelnitz[22] |
Germana |
Josephus (18) Franciscus (8) |
Anna Maria (12) |
|
Groek Joannaes (44) Cseka Klara (44) |
Ex. Valaha Zlatna |
Valaha Ungara |
Joannes (11) Michael Popa (7) |
Marina (12) Anastasia (14) Veronica Cseka (14) |
|
Grün Antonius (27) Kovács Klára (27) |
Certej Trei Scaune |
Germana Ungara |
Sebastianus (5) |
Anna Maria (1) |
|
Grath Joannes (33) Horvath Catharina (25) |
Hujates |
Germana Ungara |
Josephus (6) |
Anna (9) |
|
Grosz Joannes viduus (40) |
Baia Sprie |
Germana |
Gertrudis (6) Elisabetha (2) |
|
|
Grünspacher Michael (42) Gezvai Anna (46) |
Schemnitz Hujes |
Germana |
Michael (9) Antonius (6) Josephus (1) |
Theresia (13) Anna (1) |
|
Gezvai Joannes (30) Schwerling Juliana (26) |
Hujates |
Germana |
Joannes (2) Josephus (6) |
Anna (3) |
|
Günsztl Ignatius (54) Brenner Eleonora (40) |
Boemnia Brasov |
Germana Ungara |
Veronica (13) |
|
|
Gagnus Matthaus (34) Kautscher Anna (28) |
Idria[23] Hujates |
Germana |
Josephus (4) Franciscus (2) |
|
|
Grotka Daniel (72) Kirschmayer Catharina vidua Pitzer (40) |
Silezia Sibiu |
Germana |
Joannes (14) |
Elisabetha (12) Catharina (10) |
|
Grüner Joannes (45) Ronta Eva (32) |
Alba Iulia Abrud |
Germana Valaha |
Michael (3) |
Eva Maria (9) Anna Maria (4) |
|
Georg Michael (35) Szoltiszki Mariana (25) |
(?) Hujates |
Germana |
Joannes (10) |
Apollonia (1) |
|
Granovszki Joannes (33) Spindler Anna (28) |
Schemnitz[24] Dognacea[25] |
Germana |
Franciscus (1) |
Anna (7) |
|
Gyárfás Josephus (45) viduus |
Gheorgheni |
Ungara |
Gregorius (5) |
Elisabetha (7) Anna Maria (1) |
|
Gold Bernardus (69) Fichter Catharina (54) |
Laynau (?) Styria |
Germana |
Josephus (10) Casparus (2) |
Theresia (7) |
Sub Littera H
|
Herforth Catharina vidua nata[26] Szabó (30) |
Dognacea |
Germana Ungara |
Jacobus (17) Antonius (9) |
Josepha (12) Catharina (17) Maria (5) |
|
Hereld Augustinus Carolus viduus (54) |
Hungaria |
Germana |
||
|
Hopp Ludovicus Josephus (48) Hendl Anna vidua Weiterschitz (40) |
Austria Hujas |
Latina Germana Ungara |
Elisabetha (18) Anna (9) |
|
|
Hatschko Michael (50) Veronica (32) |
(?) |
Ungara Germana |
||
|
Horvath Anna vidua nata Trensansky (41) |
Hujas |
Germana |
Stephanus (15) Carolus (8) Michael (6) |
Elisabetha (13) Carolina (9) |
|
Hatschek Jozephus (34) Stiller Anna vidua Weich (47) |
Oravita |
Germana |
Balthasar Weich (9) |
|
|
Haber Veronica vidua nata Schilling (36) |
Baia Mare |
Germana Ungara |
Michael (13) Joannaes (3) |
Anna (9) Catharina (7) |
|
Horváth Daniel (32) Székely Theresia (26) |
Hujas Ocna Sibiului |
Germana Ungara |
Carolus Lustig adopta (10) |
Susanna (1) |
|
Husinger Balthasar (57) Tóth Theresia (42) |
Salzburg[27] Zlatna |
|||
|
Feill Anna vidua Haber (35) |
hujas |
Germana |
Thomas Feill (15) Joannes Haber (13) Franciscus Feill frater (22) Gerogiua (7) |
Elisabetha (11) Barbara (18) Maria (18) |
|
Hirsch Josephus (19) |
Ex. Banat |
Germana |
||
|
Hatsek Georgius (21) |
Banat |
Germana |
||
|
Hajdú Stephanus (60) Kiss Anna de Pozsgi (48) |
Odorhei Abrud |
Ungara |
Theresia Szabó (12) |
|
|
Hegyi Joannes (55) Posta Eva (53) |
Eperjes[28] Sóvár (Hu) |
Latina Ungara Valaha |
Michael (21) |
Anna (16) |
|
Hanegger Jacobus (30) Krausz Catharina (28) |
Croatia Reps. (?) |
Germana |
Franciscus (2) |
|
|
Hollacher Christianus (45) |
Tirol |
Germana |
||
|
Habel Maria vidua (40) |
Hujas |
Germana |
Anna (15) |
|
|
Huber Casparus (55) Pecher Anna (52) |
Boemia Saxonia |
Germana |
||
|
Haan Theresia nata Leskov (60) |
Wiena |
Germana |
||
|
Hatali Jacobus (59) Anna (50) |
(?) |
Valaha Slava |
Casparus (20) |
|
|
Hajek Franciscus (62) Hajdú Rebeca (38) |
Moravia Odorhei |
Latina Germana Ungara |
Joannes (18) Franciscus (15) |
|
|
Havran Josephus (61) Brodats Maria (59) |
Gelnica (SLO) |
Germana |
Theresia Wester (1) |
|
|
Hankesz Philippus (34) |
Budapesta |
Latina Germana Ungara |
||
|
Halfman Theresia vidua nata Kollmann (32) |
Sibiu |
Germana |
Josephus (10) Antonius Kollmann frater (24) Joannes Enyedi illegitimus (1) |
Apollonia (6) |
|
Hirman Simon (40) |
Styria |
Germana |
||
|
Heiter Joannes (40) Teutsch Anna Maria (39) |
Boemia Blaj |
Germana |
||
|
Heritsch Joannes (36) Heritsch Anna virgo (17) |
Hujas Hujas |
Germana Germana |
||
|
Haber Martinus (44) Graek Christina (19) |
Hujates |
Germana |
Josephus (1) |
Sub Littera J
|
Jager Paulus (26) Legrand Anna (24) |
Hujates |
Germana |
Daniel (4) Anton (1) |
|
|
Jager Philippus (30) Elisabetha (?) |
Hujas |
Germana |
||
|
Kinthner Barbara vidua Jordanovits |
Kremnitz[29] |
Germana |
||
|
Illyés Anna vidua nata Molnár (29) |
Hungaria |
Ungara |
Anna (6) Catharina (5) |
|
|
Jászenszky Josephus (26) |
Kremnitz |
Germana |
||
|
Jergulits Sebastianus (35) Zahoranski Maria (24) |
Styria Hujes |
Germana |
||
|
Jonatski Matthaus (48) Neumayer Cecilia (42) |
Unirea-Alba Carniolia |
|||
|
Jurasko Michael (41) |
Gelmitz |
Germana |
||
|
Ihring Matthias (26) Szhonin Anna (17) |
Cavnic Hujas |
Germana |
||
|
Jordanovits Ignatius (19) |
Hujas |
Germana |
Sub Littera K (C, Ch, G)
|
Kasper Antonius (44) Karner Anna (23) |
Silezia Hujas |
Germana |
||
|
Kapp Franciscus (38) Sándor Mária (31) |
Hujas Baita-HD |
Germana |
||
|
Kurtz Martinus (34) |
Hujas |
Germana |
||
|
Karoli Josephus (40) Debretzeni Catharina (30) |
Hujas Zlatna |
Germana Ungara |
Michael (15) Josephus (13) Jacobus (7) |
Susanna (12) |
|
Knechtzberger Fridericus (22) Kerekes Magdolna (22) |
Baita-HD Hujas |
Germana |
Anna (1) |
|
|
Kapp Antonius (40) Kaprosi Theresia (22) |
Hujas |
Germana |
Josephus (1) |
Anna (3) |
|
Killinger Joannes (38) Juliana (30) |
Zlatna Zlatna |
Germana |
Anna (7) Maria (8) Helena (3) Elisabetha (1) |
|
|
Kieth Joannes (38) Gruber Theresia vidua olim Deák (32) |
Sibiu Hujas |
Germana |
Bertholomeus Deák (14) Mattheus (6) Jacobus (3) Joannes (1) |
|
|
Krizsnovszky Josephus (40) Harki Elisabetha (34) |
Schmelnitz Zlatna |
Germana Valaha |
Franciscus (4) |
Elisabetha (7) Éva (1) Theresia (1) gemelli[30] |
|
Krump Juliana nata Csuka (40) |
Harau-HD |
Valaha |
Franciscus (12) |
Ctharina (13) |
|
Kieth Rosina nata Wagner vidua (54) |
Thabor in Boemia[31] |
Germana |
Mattheus (29) Jacobus (19) |
Elisabetha (16) Rosina (13) |
|
Kosz Apollonia nata Lang vidua Werner (46) |
Baita-HD |
Germana |
Maria (18) |
|
|
Kleinhacker Jacobus (25) Keller Catharina (20) |
Hujas Zlatna |
Germana |
Josephus (1) |
|
|
Kollosi Petrus (18) |
Hujas |
Valaha |
||
|
Keteling Michael (30) |
Tirol |
Germana |
||
|
Krapf Andreas (50) Krausz Magdalena vidua olim Tóth (54) |
Schmelnitz |
Germana |
||
|
Anna vidua Klein nata Rehberger (44) |
Carniola |
Germana Ungara |
Michael (24) Matthaus (18) Josephus David ab altero marito[32] (11) |
Barbara (14) |
|
Kolb Catharina vidua nata Mayer (24) |
Hujas |
Germana |
Casparus (4) |
Anna (2) |
|
Koller Matthaus (50) |
Ex. Banat |
Germana |
||
|
Kozman Alexius (23) Barbara uxor[33] (21) |
Abrud Polonia |
Ungara Germana |
||
|
Kneisl Rosina vidua nata Wojta (40) |
Boemia |
Germana Boema |
Matthaus (18) Petrus (16) Martinus (14) |
|
|
Kladnik Tobias (81) Elisabetha uxor (46) |
Schmelnitz Zlatna |
Germana Valaha |
||
|
Kuschnik Petrus (49) Beer Magdalena (40) |
Karinthya Cavnic |
Germana |
Matthaus Licker a 1-o marito[34] (23) |
Maria Anna (17) Theresia (8) Lucia (1) |
|
Kautschner Christianus (62) |
Boemia |
Germana |
||
|
Kőrösi Daniel (22) |
Hujas |
Germana |
||
|
Klein Joannes (42) Fischer Anna (23) |
Saxonia Agria[35] |
Germana |
Joannes (6) Anton (3) |
Barbara (1) |
|
Kladnik Michael (37) |
Carniola |
Germana |
Franciscus (6) |
Anna (15) |
|
Koritsar Josephus (60) Mraz Anna Maria (50) |
Schmelnitz |
Germana |
Anna Maria muta (20) Elisabetha (16) Susanna (9) |
|
|
Kiessling Josephus (22) Kammerlander Francisca (22) |
Oravita Banat |
Germana Germana |
||
|
Ketsedi Joannes (60) Váradi Anna (59) |
Cluj Oradea |
Ungara |
||
|
Kovatists Franciscus (44) Neumayer Catharina (35) |
Idria Hujes |
Germana |
Michael (18) Joannes (16) Franciscus (10) Augustinus (8) Jacobus (4) |
Apollonia (12) Catharina (10) |
|
Krausz Joannes (50) Susanna vidua olim Buják (40) |
Schmelnitz Alba Iulia |
Anna (12) |
||
|
Kagerpauer Anna (18) |
Abrud |
Germana Ungara |
Joannes Kagerpauer (14) Josephus Kagerpauer[36] (12) Joannes Schneider (11) Ferdinand Schneider[37] (7) |
|
|
Kilinger Daniel (60) viduus |
Saxonia |
Germana |
||
|
Khein Joannes (49) viduus |
Schemnitz |
Germana |
Barbara (20) Anna (10) Julia (8) Magdalena (6) |
Sub Littera L
|
LeGrand Joannes (50) Zverendus Theresia (40) |
Schasburg[38] Germania |
Germana |
Martinus (21) Stephanus (12) Michael (9) Joannes frate mariti (17) |
Catharina (14) Agnes (4) |
|
Ludwig Henric (36) |
(?) |
Germana |
||
|
Longauer Johannes (36) Longauer Josephus (28) |
hujates |
Germana |
||
|
Legath Antonius (20) Lengyel Éva (23) |
Zlatna Hujes |
Latina, germana, ungara Germana, ungara |
||
|
Lehrmann Joannes (65) Giltz Anna (42) |
Hannover Banat |
Ungara Germana |
Casparus (2) |
Anna (7) |
|
Loreni Michael (39) Schenk Elisabeta vidua olim Schlett et Lakatos (36) |
Birthal Hujas |
Ungara Germana |
Josephus Kerekes (6) |
Theresia Schlett (17) Anna Jakerdovszky (16) Elisabetha Gyárfás (6) |
|
Luthmann Ignatius (23) |
Idria |
Germana |
||
|
Lehrmann Albertus (24) Schütz Anna (20) |
Sasca Romana Baita-HD |
Germana |
Daniel (3) Martinus (1) |
|
|
Lachner Josephus (27) Kogi Elisabetha (22) |
Pfaltz Hujates |
Germana |
||
|
Lemovitz Valentinus (21) Ihring Ana Maria (21) |
Carniola Cavnic |
Germana |
Barbara (1) |
|
|
Loreni Andreas (38) Trensansky Catharina (29) |
Birthal Hujes |
Germana |
Michael (5) Andreas (4) |
Theresia (8) Catharina (6) |
|
Lapini Simon (68) Schruf Maria Anna vidua olim Goldmayer (79) |
Carniola Austria |
Germana |
||
|
Langh Joannes (40) Grosz Theresia (36) |
Baita-HD Baia Mare |
Germana |
Joannes (19) |
Anna (11) |
|
Lőser Fridericus (46) Fichter Magdalena (34) |
Saxonia Hujas |
Germana |
Joannes (1) |
Margaretha (4) |
|
Lachner Adam (36) Tórh Anna (23) |
(?) Hujas |
Germana |
Franciscus (1) |
|
|
Lőscher Venceslaus (44) Goldmayer Elisabetha (30) |
Boemia Hujas |
Ungara Germana |
Daniel (8) |
Anna (6) |
|
Luthman Blasius (30) Szedlak Susanna (19) |
Idria Hujas |
Germana |
Sub Littera M
|
Morvai et Hesinger Eva Vidua nata Szőts (100) |
Baia Mare |
Ungara Germana |
||
|
Mazurka Michael (40) König Ursula vidua olim Török et Bürgl |
Hujas Müllenbach[39] |
Germana Ungara |
Georgius (10) |
Catharina (10) |
|
Mayer Ignatius (54) Feszt Anna vidua olim Schreiber et Horvath et Kerekes et Újhelyi (51) |
Budapest Zlatna |
Ungara Germana |
Francisca (12) Anna (10) |
|
|
Medve Anna Maria nata Drusbatzky vidua Kleinhacker (37) |
Schmelnitz |
Germana Ungara |
Antonius Kleinhacker (18) Michael Medve (12) |
|
|
Mák Emericus (28) |
Baia Sprie |
Ungara |
||
|
Müller Jacobus (45) Mayer Catharina (30) |
Orastie Topletz[40] |
Germana |
Jacobus (6) Joannes (3) |
|
|
Müller Joannes (36) Schwerling Anna (23) |
hujates |
Germana |
Catharina (1) Anna (2) |
|
|
Müller Antal (38) Hatala Anna (23) |
Orastie Hujates |
Germana |
Antonius (8) Martinus (6) |
|
|
Molin et Heinrich Juliana vidua (39) |
Cavnic |
Germana Ungara |
||
|
Molnár Franciscus (18) |
Sibiu |
Latina Ungara Germana |
||
|
Merkl Laurentius (30) Csurek Maria (24) |
Baita-BH |
Germana |
Ignatius (3) |
Jozefa (1) |
|
Máhli Georgius (26) |
Germania |
Germana |
||
|
Máhlek Joannes (45) Vojka Anna (31) |
Boemia Cavnic |
Germana |
Casparus (4) Carolus (2) |
Catharina (7) |
|
Mányai Stefanus (59) Kreller Anna (26) |
Zlatna Cluj |
Ungara Germana |
Joannes (7) |
|
|
Mezner Joannes (24) Janditsek Veronica (18) |
Dognacea Baita-HD |
Germana |
Helena (1) |
|
|
Méhdi Joannes (25) Méhdi Josephus (22) |
Dognacea Dognacea |
Germana Germana |
||
|
Magdalena Roskovinsky vidua Schreiber et Mayer (48) |
Schemnitz |
Germana |
Josephus Schreiber (18) Ignatius Mayer (15) Joannes Mayer (12) |
Anna Schreiber (9) Anna Mayer (10) |
|
Mérth Franciscus (33) Theil Sofia (30) |
Cluj Sard[41] |
Germana Ungara |
Michael (11) |
Catharina (8) |
|
Magdulenitz Michael (30) Huber Apollonia (28) |
Schemnitz |
Germana |
||
|
Maharits Gregor (80) |
Idria |
Germana |
Eva Gondits (12) |
|
|
Mönich Carolus (38) Maislinger Rosina (34) |
Schemnitz Banat |
Germana |
||
|
Michl Venceslaus (40) Pelikar Susanna (37) |
Certej (?) |
Germana Ungara |
Venceslaus (11) Mattheus (4) |
Elisabetha (16) Susanna (13) Theresia (1) |
|
Merkl Joannes (43) Huber Clara (36) |
Baita-BH Hunedoara |
Germana |
Joannes (12) Michael (4) Petrus (2) |
|
|
Molnár Petrus (33) Tuschki Elisabetha (30) |
Pesta Sibiu |
Latina Ungara Germana |
Franciscus (7) |
Regina (8) Catharina (1) |
|
Máhr Joannes (20) |
Dognacea |
Germana |
||
|
Morvai Josephus (64) Veres Anna (24) |
Baia Mare (?) |
Ungara Germana |
Franciscus (4) |
Elisabetha (1) |
|
Morvai Josephus (30) Novota Johanna (29) |
Hujates |
Ungara Germana |
Matthaus Michl (18) |
|
|
Mihatz Paulus (36) Hadnagy Susanna (25) |
Orastie Halmagiu |
Ungara |
Stephanus (1) |
Catharina Povodorsky (3) |
|
Maurer Joannes (56) Elisabetha (70) |
(?) Styria |
Germana |
||
|
Mérth Joannes (68) Merkutsar Christina olim[42] Dietrich (40) |
Cluj Deva |
Ungara |
Gerogius Dietrich (19) |
Sophia Krausz (21) Elisabetha Kerekes (18) |
|
Mezner Anna vidua nata Szedlak (22) |
Hujate |
Germana |
Franciscus (2) |
Catharina (1) |
|
Márát Martinus (38) |
Idria |
Germana |
Sub Littera N
|
Negrini Antonius (30) Bolza Susanna (33) |
Scepus[43] Zlatna |
Germana Ungara |
Antonius (14) Ignatius (12) Marcus (11) Joannes (6) Laurentius (1) |
Theresia (4) Anna (6) |
|
Naporsky Josephus (28) Karner Theresia vidua olim Stebovsky (30) |
Baia Sprie Hujas |
Germana |
Joannes Stebovsky (13) Josephus Stebovsky (10) |
Theresia Stebovsky (8) Stephanus (2) |
|
Neumayer Joachim (37) Krump Elisabetha (25) |
Hujates |
Germana |
Sub Littera O vel Ő in dubio vide E
|
Onya Stephanus (48) Müller Susanna vidua olim Tolek (48) |
Abrud Targu Mures |
Germana Ungara |
Georgius Tolek (16) Josephus Onya (13) |
Maria Tolek (21) |
|
Őerthl Bartholomeus (23) |
Karinthia |
Germana |
||
|
Orgler Balthasar (45) Anzinger Anna (50) |
Tirol |
Germana |
Sub Littera P in dubio vide P vel J
|
Popith Antonius (18) |
Hujas |
Germana |
||
|
Pehr Anna vidua nata Czabor (19) |
Hujas |
Germana |
Anna (2) |
|
|
Popith Lucas (28) Felvintzi Catharina vidua olim Feil (31) |
Carniola Unirea- AB |
Germana Ungara |
Joseph Feil (11) Gerog Feil (4) Lucas Popith (1) |
Anna Feil (8) Maria Feil (5) |
|
Pfeipfer Josephus (36) |
Boemia |
Germana |
||
|
Petsch Josephus (30) Hausler Elisabetha (30) |
Maramures Halmagiu |
Germana Ungara |
Antonius Tuszka a 1-o marito (11) Michael (4) |
Josepha (3) |
|
Pongrátz Josephus (37) Benyák Catharina vidua olim Novota (45) |
Cluj Ex. Hungaria |
Germana Ungara |
||
|
Pehr Georgius (37) Czáran Eva (29) |
Hujas Abrud |
Germana Ungara |
Franciscus (4) |
|
|
Papp Daniel (33) Székely Maria (24) |
Zlatna Rosia Montana |
Valachia |
Franciscus (5) |
|
|
Papp Michael (68) |
Zlatna |
|||
|
Poch Leopoldus (45) Bulza Juliana (45) |
Zlatna Abrud |
Ungara |
||
|
Papp Josephus (45) Szatmári Maria (45) |
Zlatna Abrud |
Ungara |
||
|
Petka Theodorus (50) Puskas Maria (45) |
Moldova (?) |
Valaha |
||
|
Papp, Zaborsky Halgas Barbara vidua nata Eichbander (60) |
Alba Iulia |
Germana |
Carolus Zaborsky (16) |
|
|
Péterffy Paulus (30) |
Ciucsangerogiu |
Latina Ungara |
||
|
Philippsberger Georgius viduus (78) |
Kirchberg[44] |
Germana |
Apollonia Sacher non virgo[45] (20) |
|
|
Peer Martinus (53) |
Certej |
Germana |
||
|
Peer Josephus (27) Horvath Anna (21) |
Hujates |
Germana |
Regina (1) |
|
|
Padurjan Petrus (30) Rusz Regina (24) |
Hujas |
Valaha |
Catharina (6) |
|
|
Padurjean Simon (30) Bihina Anna (29) |
Hujas |
Valaha |
Daniel Martzi a 1-o marito (15) Petrus Padurjean (5) |
Rosalia Martzi (12) Anna Maria Martzi (7) |
|
Padurjean Helena vidua Muntyan (42) |
Hujat |
Valaha |
Stephanus Padurjean (21) Alexander Muntyan (13) |
|
|
Petzin Joannes (49) Morin Elisabetha (?) |
Karinthia Scepus |
Germana |
Joannes (8) |
Josepha (2) Francisca (1) |
|
Popith Laurentius (28) Boncsina Catharina (20) |
||||
|
Philipits Georgius (22) |
Hujas |
Germana |
||
|
Philipits Andreas (30) |
Idria |
Germana |
||
|
Podhaitzki Ladislaus (50) Güntner Susanna (40) |
Scepus |
Latina Germana |
||
|
Peerer Thomas (85) Robehr Maria vidua Wüntsch (64) |
Austria Metz in Gallia[46] |
Germana Galle |
Georgius Wüntsch (33) |
|
|
Patera Joannes (36) Paszko Anna (32) |
Boemia Hujas |
Germana |
Andreas (9) Franciscus (5) |
Catharina (7) |
|
Prada Casparus (24) Anderwald Catharina (18) |
Deva Hujas |
Hungara Germana |
||
|
Polch Fridericus (28) Schlosser Catharina (25) |
Müllenbach |
Germana |
Catharina (4) Anna (2) Aloysia (1) |
|
|
Paar Laurentius (40) Steifer Helena (36) |
Styria |
Germana |
Joannes (12) Martinus (4) Joseph (1) |
Maria (10) |
|
Paar Josephus (30) Schlosser Elisabetha (20) |
Austria Hujas |
|||
|
Papp Joannes (48) |
Targu Lapus |
Sub Littera Z
|
Zvartsek Matthaus (40) Anna (30) |
Carniola |
Germana |
Anton (3) |
Sub Littera R
|
Redler Franciscus (42) Morvai Eva (33) |
Dognacea Hujas |
Germana Ungara |
Josephus (18) Franciscus (12) Joannes (4) |
Anna (6) Catharina (1) |
|
Ritscher Catharina vidua nata Feuerecker (33) |
Hujas |
Germana |
Sebastianus (12) |
Juliana (8) |
|
Ringeisen Adam (65) |
Lotharingia |
Germana |
||
|
Roth Christianus (50) Maria (50) |
Saxonia Zlatna |
Ungara Germana |
Joannes (18) |
Barbara (11) Sophia (7) Juliana (6) |
|
Rátz Demetrius (77) Czabor Maria (70) |
Ungaria Zlatna |
Ungara Valaha |
Joannes (39) |
|
|
Rausch Josephus (24) |
Oravita |
Germana |
||
|
Ravai Georg (22) |
Targu Mures |
Ungara |
||
|
Remete Joannes (32) Karner Margaretha (24) |
Zlatna Hujas |
Georgius Karner (14) Stephanus Remete frater mariti (14) |
||
|
Roth Andreas viduus (42) |
Sibiu |
Germana |
||
|
Rusz Jacobus (20) |
Hujas |
Valaha |
||
|
Rumanetz Paulus (24) |
Scepus |
Germana |
||
|
Roszspiegler Andreas (28) Grothka Theresia (22) |
Deva Baita-BH |
Germana |
||
|
Raab Gasparus (58) Rantz Theresia (53) |
Ex. Imper[47] Styria |
Germana |
Franciscus (18) Gasparus (12) |
|
|
Rátz Gabriel viduus (50) |
Hun (?) |
Ungara |
||
|
Ruzsitska Joannes (34) Moyzi Barbara vidua olim Maixner (48) |
Baia Sprie Cavnic |
Ungara Germana |
Gabriel Maixner (19) Philippus Maixner (13) |
Anna Maixner (17) |
|
Richvaldszky Susanna vidua, nata Mayer (58) |
Scepus |
Germana |
Barbara Viola neptis[48] (7) |
|
|
Rainer Matthaus (25) |
Hujas |
Germana |
||
|
Rappensberger Ferdinandus (48) Podognik Catharina (36) |
Schemnitz Hujas |
Germana |
Antonius (2) Matthaus (1) |
Maria (13) Apollonia (5) |
Sub Littera S in dubio vide[49] Z
|
Senkovits Joannes (21) Schaffer Carolina (18) |
Hujas Baita -HD |
Valachica |
||
|
Schmidt Joannes (36) |
Brandenbrug |
Germana |
||
|
Segesvári Andreas (28) Böhm Elisabetha (20) |
Banat Hujes |
Germana |
Josephus (1) |
|
|
Solymosi Josephus (50) Hoffmann Elisabeta (53) |
Transsylvania Miercurea Sibiului |
Ungara Germana |
||
|
Schneider Petrus (40) Zarnovszky Susanna (25) |
Carniola Hujas |
Georgius (3) |
Anna Zarnovszky soror uxoris[50] (13) |
|
|
Székely Ladislaus (28) |
Trannsylvania |
Ungara Germana |
||
|
Schreiber Josephus (40) Schmidt Elisaberha vidua olim Kleinhacker () |
Hujates |
Ungara Germana |
||
|
Senkovits Georgius (45) Kinda Ursula (35) |
Carniola |
(?) |
Anna Csuk (8) assumpta[51] |
|
|
Schreiber Ignatius (38) Deák Anna (37) |
Hujas Baita-HD |
Germana |
Ladislaus (15) Ignatus (11) Josephus (5) Michael (3) |
Anna (6) |
|
Soltitzki Casimirus (58) Wolski Eva (48) |
Scepus |
Germana |
Michael (18) |
Rosalia (16) Susanna (7) |
|
Szálfund, Guth, Maar Theresia vidua 3 verovum[52] nata Mayer (42) |
Hunedoara |
Germana |
Michael Maar (19) |
Anna Richter (13) Catharina Richter (11) |
|
Stuckpacher Josephus (35) Scheehoffer Anna (32) |
Styria Austria |
Germana |
||
|
Sleaski Martinus (44) Paszku Anna (33) |
Schemnitz Hujas |
Germana |
Michael (13) Josephus (3) |
Maria (3) Theresia (1) |
|
Schezon et Krasznik Anna vidua nata Kohl (34) |
Miercurea Sibiului |
Germana |
Thomas Krasznik (13) Joannes Schezon (11) Antonius Schezon (6) |
Catharina Schezon (3) |
|
Székely Michael (78) Bozla Sara vidua olim Székely et Kendi (45) |
Rosia Montana |
Ungara |
Paulus Székely (26) Franciscus Székely (10) |
Susanna Kendi (9) |
|
Sáfár Antonius (22) |
Zlatna |
Germana |
||
|
Szedlák Lucas (63) Ritscher Maria Anna (41) |
Idria Zlatna |
Germana |
Christianus (13) Adamus (10) Stephanus (5) Ignatus (2) |
|
|
Schützer Godefridus (46) Goldmayer Magdalena (40) |
Hannover Austria |
Petrus (17) Josephus (17) Godefridus (2) |
Anna (6) |
|
|
Schaarschmidt Aloysia vidua nata Mönich (34) |
Schemnitz |
Germana |
Johanna (3) |
|
|
Simon Antonius (39) Roth Anna (27) |
Cluj Abrud |
Ungara Germana |
Anna (4) |
|
|
Székely Georgius () Hentzl Maria (48) |
Rosia Montana |
Ungara Valaha |
Maria (11) Rebecca (8) Anna Maria (2) |
|
|
Szommi Josephus (45) |
Ungaria |
Latina Ungara |
||
|
Schantzl Josephus viduus (42) |
Germania |
Germana |
||
|
Schwerling Susanna nata Steeger (24) |
Hujas |
Germana |
Antonius (5) Josephus (2) |
Anna (6) |
|
Stadler Michael (39) Debretzeni Anna (20) |
Cluj Zlatna |
Germana Ungara |
||
|
Székely Alexander (28) Bencze Juditha (32) |
Cornesti -CJ |
Ungara |
Joannes (10) |
Maria (1) |
|
Székely Stephanus (40) Gergely Helena (40) |
Coltesti-AB |
Ungara |
Stephanus (1) |
Helena (4) |
|
Szabó Franciscus (28) |
Hujas |
Germana |
Theresia soror (12) |
|
|
Szabó Michael (22) Strasa Rosina (22) |
Hujas Baita-BH |
Germana |
||
|
Schnitzl Joannes (29) Mozer Catharina (40) |
Oravita Weiskirchen |
Germana |
||
|
Székely Georgius (23) |
Abrud |
Valaha |
||
|
Székely Juliana virgo (15) |
Rosia Montana |
Ungara |
||
|
Sturza Demetrius uxor in Balsa (?) |
Abrud |
Valaha |
||
|
Schwartz Josephus (27) Schimon Theresia (20) |
Sibiu Styria |
Latina Germana |
||
|
Schmidt Daniel (34) Miri Barbara (34) |
Orastie Harau |
Germana |
Michael (13) Franciscus (9) Joannes (4) |
Catharina (8) Rosalia (2) |
|
Schwartz Anna vidua nata Péter (55) |
Odorhei |
Ungara |
||
|
Sándor Barbara virgo (16) |
Zlatna |
Germana |
||
|
Schiftlmayer Matthias (49) Ebenschager Joanna (38) |
Bavaria Styria |
Germana |
Anna Beitner a 1-o marito (2) |
|
|
Schenk Antonius (27) Schlett Elisabetha (19) |
Hujas Certej |
Germana |
Josephus (2) |
|
|
Subert Susanna vidua nata Kozman (51) |
Rosia Montana |
Valaha |
Alexander (20) |
Veronica (11) |
|
Stebovsky Michael (41) Heinrich Barbara (30) |
Schemnitz Schemnitz |
Germana |
||
|
Szikszai Andreas (50) |
Scepus |
Slavonic |
||
|
Settinger Urbanus (38) Goldmayer Anna Maria (40) |
Idria Certej |
|||
|
Szeles Anna aut malius[53] Szöllősi nata Pantz (40) |
Brasov |
Germana Ungara |
Franciscus Schlett illegitima[54] (23) |
|
|
Settinger Joannes (24) |
Idria |
Germana |
||
|
Seitz Gertrudis vidua nata Wedl (31) |
Idria |
Germana |
Barbara (7) |
Sub Littera T
|
Trentsanszky Casparus (40) Schneider Maria (37) |
Hujates |
Germana |
Antonius (4) |
Elisabetha (6) Joanna (1) |
|
Tóth Antonius (28) Horváth Catharina (21) |
Hujates |
Germana |
Michael (2) |
|
|
Tertzeli Petrus (33) Catharina (21) |
Rosia Montana |
valaha |
||
|
Thater Josephus (38) Weis Rosalia (22) |
Borussia Baita-HD |
Germana |
Casparus (4) |
Barbara Kerekes assumpta (13) Anna (2) |
|
Tolek Fridericus (25) Szabó Maria (17) |
Hujates |
Germana |
[1] Întocmit de către preotul Josphus Lamasch. La rubrica băieți-fete poate apar copii cu alt nume. Ei sunt fie din prima căsătorie, fie adoptati, de regulă copii rudelor. În acea perioadă, românilor li se spunea valahi. Denumirea de români a început numai dupî ce a luat ființă România, în 1862, prin unirea principatelor. Numele persoanelor sunt scrise exact cum au fost notate de părintele Lamasch. Localitățile de origine le-am tradus in română, cu explicațiile de rigoare – n.a.
[2] În latinî
[3] Din partea locului.
[4] Carniola, Slovenia, Sârbo-Croația
[5] Sasca Româna, județul Caraș-Severin
[6] Moldova Nouă
[7] Chimindia, județul Hunedoara
[8] Regensburg, Bavaria
[9] Văduva lui…
[10] Offenbach am Main, Hessen, Germania
[11] Văduv
[12] Judetul Hunedoara
[13] Regiune in nord-estul Slovaciei
[14] Oarbă
[15] Slovacia
[16] Kronach, Bavaria
[17] Măritată
[18] Land în Germania
[19] În forma sa corecta Gollmitz, există două variante : Gollmitz-Brandenburg sau Gollmitz (Golanice) în Polonia.
[20] Băița, judetul Hunedoara
[21] Regiune in Republica Cehă
[22] Smölnitz (Szomolnok-hu.), Slovacia
[23] Idrija, Slovenia
[24] Banska Stiavnica, Slovacia
[25] Dognacea, lângă Resița
[26] Nascută
[27] Austria
[28] Presov, Slovacia
[29] Kremnica, Slovacia
[30] Gemeni
[31] Republica Cehă
[32] Din altă căsătorie
[33] Soție
[34] Din prima căsătorie
[35] Eger, Ungaria
[36] Frații ei
[37] Frați vitregi
[38] Sighișoara
[39] Westfalia de Nord
[40] Toplet, Caras-Severin
[41] Judetul Alba
[42] Olim = odinioara, de demult
[43] Spis, Slovacia
[44] Austria, Tirol
[45] Nu mai este fata
[46] Franta
[47] Dinafara Imperiului Austriac. Austro-Ungaria a luat fiinta deabia in 1867.
[48] Nepoata
[49] In dubio vide = daca sunt dubii (latina)
[50] Sora sotiei
[51] In grija
[52] De trei ori vaduva
[53] Sau mai rau, altfel
[54] Ilegal, din flori
CONCLUZII
Studiul de față, în baza fondurilor documentare inedite studiate, prezintă efectele benefice, dar și aspectele negative care au fost produse de exploatările miniere aurifere.
Ca un prim aspect, ar fi dezvoltarea demografică, a unei localități miniere de colonizare. Localitatea Săcărâmb a cunoscut în anii de glorie a minelor de aici, un avânt demografic deosebit, avânt datorat colonizării în zona a unui număr însemnat de muncitori minieri din toate părțile Transilvaniei si din restul Imperiului. Acești muncitori, au venit în localitate alături de familiile lor, ceea ce demonstrează că în acea perioadă minele de aur din Săcărâmb erau foarte rentabile, fapt care este dovedit și de cantitățile de metale prețioase extrase până în anul 1850. Aceasta colonizare a produs un amalgam de populație în Săcărâmb, care rar mai poate fi întâlnit în alte locuri. Aici au conviețuit la un loc, timp de aproape două secole: unguri, germani, slovaci, cehi, ruși, germani fără a se înregistra conflicte majore între aceste etnii. Prosperitatea acestor mine a fost evidențiata și de interesul Curții de la Viena, care până în anul 1912 a fost acționara principală a acestor mine.
Această situație s-a schimbat odată cu primele semne de decădere a minelor, când numărul locuitorilor din Săcărâmb a început sa scadă, fapt care s-a accentuat după anul 1850.
Prin urmare putem concluziona că soarta oricărei localități miniere de oriunde s-ar afla, este strict legată de prosperitatea exploatărilor, fapt dovedit foarte bine de ceea ce s-a întâmplat în Săcărâmb.
În ceea ce privește exploatările miniere din Săcărâmb, demersul nostru, a urmărit evoluția lor până în anul 1900, putând concluziona în final, că spre deosebire de perioada de început a exploatărilor, când se extrăgeau cantități impresionante de metale prețioase și întreprinderea minieră înregistra profituri însemnate, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au început să apară primele semne de decădere a acestor mine. Din această perioadă și până în anul 1900, nu s-a mai atins niciodată prosperitatea de până în anul 1850.
Acest fapt a dus la exploatarea celor mai mari rezerve de aur și argint în perioada de glorie a exploatărilor, făcând ca mai târziu, când aceste rezerve s-au epuizat, minele să intre în criză și într-un acut proces de decădere, fiind la un moment dat la un pas de închidere. A fost nevoie de ample lucrări de cercetare și sistematizare, care să ducă la o oarecare redresare a acestor exploatări.
Minele din zonă au generat ridicarea localității Săcărâmb până la stadiul de „0ppidum montanisticum "(oraș montan – n. red.) în secolul al XIX-lea dar, totodată, au provocat decăderea ei până aproape la pieire.(Citat din cartea SĂCĂRÂMB – 550 de ani, autor: Alexandru Pavel Tokar).
În prezent Săcărâmbul mai are cca.200 de locuitori, în majoritate persoane vârstnice. Din vechii săcărâmbeni au mai rămas foarte puţini, care aproape că şi-au uitat originile. Ultima mină s-a închis în anul 2006 iar cei rămaşi fără loc de muncă au început să lucreze la negru acolo unde se mai găsea câte ceva de lucru. Alţii, puţini la număr fac naveta la Deva sau în alte localităţi. Economia monoindustrială a Săcărâmbului a dus la dezastru social după evenimentul din anul 2006: lipsa oricărei speranţe de a găsi un loc de muncă, scăderea până aproape de zero a natalităţii iar mortalitatea a crescut nemai existând un echilibru demografia.
Şcoala s-a închis, copiii – foarte puţini la număr, sunt obligaţi să facă naveta la şcoala din Certej.
Acesta este tristul sfârșit al unui loc celebru în lume!